Fostul antrenor al echipelor AC Milan și Juventus Torino, Alberto Zaccheroni, în vârstă de 57 de ani, a fost numit selecționer al Japoniei, a anunțat, luni, Federația Japoneză de Fotbal, citată de MEDIAFAX. Oficialii federației nu au oferit detalii în privința temenilor contractului însă au precizat că Zaccheroni va susține o conferință de presă marți, la Tokyo.
Zaccheroni îl înlocuiește pe Takeshi Okada, care a renunțat la funcție, el fiind ales membru al comitetului director din cadrul federației. Alberto Zaccheroni a asigurat interimatul la Juventus după demiterea lui Ciro Ferrara, în ianuarie. Contractul său nu a fost prelungit.
Italianul, care a mai antrenat și echipele Inter Milano, Udinese și Lazio, a câștigat titlul cu AC Milan în 1999.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER